:: wikimiki.org ::

Finlanda

Finlanda

Finlanda este o ţară din Europa de Nord, membră a Uniunii Europene şi a zonei Euro. Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la nord-vest şi Norvegia la nord. Limbile oficiale sunt finlandeza şi suedeza (vezi suedeza în Finlanda). Finlandeza este o limbă aglutinantă ce aparţine familiei de limbi ugro-finice, grup care cuprinde şi estoniana, lapona sau maghiara. Aceste limbi se deosebesc de alte limbi vorbite în Europa, pentru că alături de bască nu fac parte din limbile indo-europene.

Istorie

Articol principal : Istoria Finlandei În Evul Mediu, regatul suedez a cucerit Finlanda şi s-a ocupat de creştinizarea acesteia. În 1809, Finlanda a devenit un mare ducat în Imperiul Rus. În 1917, profitând de dezordinea cauzată de revoluţia bolşevică, Finlanda şi-a declarat independenţa. Dezacordur'ile despre viitorul politic al ţării au condus la un război civil între Roşii şi Albi. Albii au câştigat. Independenţa Finlandei a fost recunoscută în 1918. În 1939, în virtutea acordurilor Molotov-Ribbentrop, URSS a emis un ultimatum Finlandei şi a atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 - 1940. Finlanda a pierdut 10% din teritoriu, dar şi-a păstrat independenţa, spre deosebire de alte state baltice. Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995.

Politică

Articol principal : Politica Finlandei

Regiuni administrative

Articol principal : Regiunile administrative ale Finlandei Finlanda este formată din 6 regiuni administrative (Lääni (sing.), lääniä (partitiv sing.), läänit (plural definit). Autoritatea regiunii administrative este o parte din puterea executivă centrală. Acesta este un sistem care nu s-a prea schimbat din 1634. În anul 1997 regiunile administrative au fost reorganizate şi din 12 regiuni au rămas doar 6. Acestea sunt următoarele (în română, finlandeză, suedeză şi capitala regiunii administrative în finlandeză şi suedeză):
- Finlanda de Sud, Etelä-Suomen lääni, Södra Finlands län. Hämeenlinna / Tavastehus
- Finlanda de Vest, Länsi-Suomen lääni, Västra Finlands län. Turku / Åbo
- Finlanda de Est, Itä-Suomen lääni, Östra Finlands län. Mikkeli / S:t Michel
- Oulu, Oulun lääni, Uleåborgs län. Oulu / Uleåborg
- Laponia, Lapin lääni, Lapplands län. Rovaniemi
- Åland, Ahvenanmaan lääni, Ålands län. Maarianhamina / Marienhamn Insulele Åland sau Ahvenanmaa se bucură de un grad mare de autonomie. Singura limbă oficială este limba suedeză. Potrivit acordurilor internaţionale şi legilor finlandeze, guvernul din Åland îmbină legislaţia locală cu legislaţia generală a Finlandei. În afara bugetului local Insulele Åland se mai bucură şi de o parte din bugetul Finlandei care o reprezintă în relaţiile internaţionale. Insulele sunt complet demilitarizate şi nu fac parte din Uniunea Europeană chiar dacă moneda Insulelor este euro. In capitala regiunii administrative funcţioneză Administratia regională Lääninhallitus / Länsstyrelse condusă de un Prefect Maaherra / Landshövding. În afara celor 6 regiuni administrative Finlanda se mai împarte, în funcţie de situaţii, în 5 suuralue echivalentele provinciilor, în 21 de maakunta care sunt echivalentele regiunilor geografice. Mai este împărţită în 15 circi electorale vaalipiiri, 15 zone de gravitaţie a forţei de muncă työvoima- ja elinkeinokeskus care sunt de fapt provinciile istorice finlandeze şi care nu se suprapun circumscripţiilor electorale, 213 centre de gravitaţie economică şi culturală seutukunta şi, în sfârşit, în 992 de localităţi sau comune kunta. Comuna kunta, are ca subdiviziune satul kylä. Finlanda, ţara pădurilor şi a lacurilor, este împărţită în numeroase ocoale silvice şi de vânătoare metsäpiiri. Brigadier al ocolului silvic este metsänhoitaja sau metsänvartija şi riistanhoitaja, responsabil-îngrijitor al vânatului. Din punct de vedere militar, actualele 12 regiuni militare sotilaslääni (7 sept. 2004) se vor reduce, în curând, prin restructurare, la doar 7. Biserica evanghelico-luterană are împărţire administrativă proprie: 9 hiippakunta, eparhie sau dieceză şi 576 de seurakunta parohie. O unitate administrativă mai veche era rovastikunta, protopopiat. Tot învechite sunt şi următoarele unităţi administrative: vapaaherrakunta, comitat şi tuomiokunta, district jurdic devenit astăzi kihlakunta, district jurisdicţional sau al stării civile.

Geografie

Articol principal : Geografia Finlandei Finlanda este ţara celor 1.000 de lacuri şi insule: 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule mai precis. Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind Haltitunturi cu 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei. Faţadele maritime ale Finlandei se deschid la Marea Baltică, prin golful Botnic la vest şi golful Finic la sud.

Economie

Articol principal : Economia Finlandei Finlanda are o economie bine industrializată, în mare parte de piaţă liberă, cu un PIB per capita asemănător celor din Regatul Unit, Franţa, Italia sau Germania. Finlanda este în prezent sediul social al Nokia, lider mondial în telefonia mobilă.

Demografie

Articol principal : Demografia Finlandei

Cultură

Articol principal : Cultura Finlandei

Vezi şi

- Pakkoruotsi
- Literatură finlandeză
- Alvar Aalto
- Jean Sibélius
- Listă de municipii din Finlanda
- Carl Gustaf Emil Mannerheim

Legături externe

- http://virtual.finland.fi/ Portalul administraţiei finlandeze
- http://www.visitfinland.com Biroul de turism al Finlandei Categorie:Ţări în Europa
- fiu-vro:Soomõ [[got:

Europa de Nord

Europa de Nord este o regiune în Europa care include următoarele ţări:
- Danemarca
- Estonia
- Finlanda
- Letonia
- Lituania
- Islanda
- Norvegia
- Suedia Europa de Nord poate să fie împărţită în Scandinavia şi Statele baltice. Câteodată, Irlanda şi Regatul Unit sunt considerate ţări nord-europene, deşi geografic fac parte şi din Europa de Vest şi sunt mai apropiate istoric şi cultural cu ţările vest-europene.
- ja:北ヨーロッパ ko:북유럽

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o grupare politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 25 ţări.

Instituţii

Uniunea Europeană este compusă din 5 instituţii principale, plus câteva alte organisme cu funcţii specializate:
- Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia
- Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru
- Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE
- Curtea de justiţie a Comunităţii europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene
- Curtea de conturi europeană, care verifică finanţarea activităţilor UE

Membri

În prezent există 25 de state membre, dintre care şase membri fondatori din 1952:
- ,
- ,
- ,
- ,
-
- . Alte nouă sunt state care au aderat succesiv:
- 1973:
- ,
- ,
-
- 1981:
-
- 1986:
- ,
-
- 1995:
- ,
- ,
- În final, pe 13 decembrie 2002 s-a decis că la 1 mai 2004 aderă:
- ,
- ,
- ,
- ,
- ,
- ,
- ,
- ,
- ,
- . Alte patru ţări, Bulgaria, România, Croaţia şi Turcia (asociată din 1963 şi în uniune dogmală din 1996), sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană. România şi Bulgaria vor deveni membri cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007, dacă vor îndeplini criteriile de aderare şi dacă Tratatul de Aderare al Republicii Bulgare şi României va fi ratificat de către toate parlamentele naţioale ale statelor membre. Tratatul a fost semnat de reprezentanţii statelor membre UE şi de cei ai României şi Bulgariei la Abaţia Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005. Până în noiembrie 2005, 5 state ratificaseră tratatul. Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile europene ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2005, datorită numărului mare de reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu restul Europei, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru şi Slovenia. Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2010, deşi procesul de aderare a fost încetinit printre altele de necooperarea Croaţiei cu Tribunal internaţional pentru crime de război de la Haga. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică care câştigă acest statut. Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein şi Norvegia sunt membre ale Spaţiului Economic European (SEE/EEA), lucru care le permite participarea în cea mai mare parte a aspectelor pieţei unice a EU, fără să adere. Elveţia, cel de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale care au un rol similar. Pentru a putea adapta instituţiile europene la o uniune cu 25 de state, au fost prevăzute câteva modificări în Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în 2003. Teritoriul şi populaţia UE au crescut printre altele şi după reunificarea germană din 1990, în timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafaţa) prin retragerea Groenlandei (parte a Danemarcăi) în 1985, după un referendum negativ.

1985

Această hartă face parte din domeniul public

Istorie

:Articol principal: Istoria Uniunii Europene Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Meditarană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Impreiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie. Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate, altele au durat mii de ani şi au fost însoţite de porogrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat în timpul aşa-numitei Pax Romana, în cadrul Imperiului Roman. Una dintre primele propuneri pentru o unificare pacifică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai tărziu) Uniuni Euroepene a crescut, din cauza determinării de a reconstrui Europa şi de a elimina posbilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952. Prima uniune vamală totală, cunoscută iniţial ca Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar acest lucru nu a fost aprobat.

Integrarea României în Uniunea Europeană

:Articol principal: Cronologia integrării europene a României România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În 1974, o înţelegere a inclus România în Sistem Generalizat de Preferinţe al Comunităţii iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat în 1980. Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995. În iulie 1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a Deveni Membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000 (starea negocierilor). Obiectivul României este de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv. În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei. Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne", se arată în amendament. După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi celălalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. România a încheiat negocierile de aderare la summitul UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. În acelaşi summit s-a stabilit luna aprilie 2005 pentru semnarea tratatului de aderare cu România şi Bulgaria, urmând ca cele două ţări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

Structura UE

Parlamentul European

:Articol principal: Parlamentul European Parlamentul European cu sediul la Strasbourg este adunarea reprezentativă a 374 milioane de locuitori ai Uniunii Europene, şi după extinderea Uniunii Europene din 2004 a 450 de milioane de europeni. În mare, tendinţele europene din statele membre se reflectă în fracţiunile politice de pe scena europeană. Parlamentul are trei puteri importante:
- Puterea legislativă reprezintă adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonanţe, decizii).
- Puterea bugetară, deci poate să exercite o influenţă asupra cheltuelilor comunităţii.
- Puterea de supraveghere democratică, se exercită asupra Comisiei Europene. PE îşi spune părerea despre numirea membrilor comisiei şi poate să depună o moţiune împotriva acesteia. Din 2005, România are 35 de observatori în parlament, iar în 2007, numărul acestora va scădea la 33, dar aceştia vor primi drepturi egale cu cele ale oricăror parlamentari europeni.

Însemnele Uniunii Europene

:Articol principal: Însemnele Uniunii Europene Simbolurile Uniunii Europene se referă la drapelul, imnul, deviza şi moneda acesteia, lucruri care sunt specificate în Articolul IV-1 din proiectul de constituţie europeană. Astfel, drapelul Uniunii este un cerc format din doisprezece stele, pe fond albastru, imnul este extras din Simfonia a 9-a, Odă Bucuriei de Ludwig van Beethoven, deviza este Unită în diversitate, iar moneda acesteia este euro.

Constituţia Europeană

:Articol principal: Constituţia europeană Pe 18 iulie 2003, proiectul final al tratatului constituţional (oficial Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa) pentru Uniunea Europeană a fost publicat în Praesidiumul Convenţiei pentru Viitorul Europei. Vezi şi: Europa, Euro, Extinderea Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană, Negocierile cu România

Economia UE

: Articol principal: Economia Uniunii Europene Economia Uniunii Europene Dacă uniunea este luată ca o entitate de sine stătătoare, Uniunea Europeană are cea mai mare economie din lume cu un produs intern brut în 2004 de 11,723,816 (PPC). Este preconizat ca economia UE să crească în următorul deceniu, prin aderarea unor state noi - în special datorită faptului că noile state sunt de obicei mai sărace ca media europeană, urmând ca rapida creştere a PIB-ului în interiorul uniunii să contribuie la dinamica Europei unite. Totuşi, se estimează că zona Euro va creşte doar cu puţin peste 1 la sută pe an [http://www.eubusiness.com/Finance/050831114912.e6x23dfu 1], în timp ce alte state bine industrializate, cum sunt Statele Unite vor creşte de trei ori pe atât, cu o medie de 3.2% pe an. [http://www.neatideas.com/gdp.htm 2].

Nivelul de trai

Mai jos se află un tabel, care prezintă PIB-ul nominal total, PIB-ul nominal per capita, PIB-ul per capita (PPP) în funcţie de cel mediu pe uniune pentru cele 25 de state membre, pentru întreaga Uniune, pentru România şi Bulgaria care vor adera la 1 ianuarie 2007 şi pentru Republica Moldova (cu rol comparativ). Datele sunt estimări pentru 2005 ale Fondului Monetar Internaţional.

Legături externe

- [http://www.europa.eu.int Sit instituţional al Uniunii Europene]
- [http://www.infoeuropa.ro Centrul de informare al Comsiei europene în România]
- [http://www.mie.ro Ministerul Integrării Europene]
- Categorie:Economie fiu-vro:Õuruupa Liit ja:欧州連合 ko:유럽 연합 ms:Kesatuan Eropah simple:European Union th:สหภาพยุโรป zh-min-nan:Europa Liân-bêng

Rusia

Federaţia Rusă este o ţară care se întinde din Europa de est până în nord-estul Asiei. Cu o suprafaţă de 17.075.400 km² este cea mai întinsă ţară din lume. Cândva o republică proeminentă a URSS, Rusia a devenit o ţară independentă de la disoluţia uniunii în 1991. Acum e stat în Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Impărţire administrativă

Rusia este organizată în următoarele diviziuni administrative: 21 de republici, 6 ţinuturi, 49 de regiuni, două oraşe federale, o regiune autonomă şi 10 districte autonome.

Оraşe importante în Rusia

- Моscova
- Sankt-Petersburg
- Nijnii Novgorod
- Novosibirsk
- Еkaterinburg
- Samara
- Оmsk
- Ufа
- Кazan
- Celiabinsk
- Perm
- Rostov-na-Doni, în limba rusă, dar Rostov pe Don, în limba română
- Volgograd
- Vladivostok
- Categorie:Ţări în Europa Categorie:Ţări în Asia als:Russland ja:ロシア ko:러시아 ms:Russia roa-rup:Rusii simple:Russia th:สหพันธรัฐรัสเซีย zh-min-nan:Lō·-se-a

Suedia

Suedia (Suedeză: Sverige) este un stat în nordul Europei, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la ţărmurile Mării Baltice (Golful Botnic), învecinat cu Norvegia, şi Finlanda. Cuprinde şi numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Oland ş.a.). În mod tradiţional Suedia este împărţită în trei provincii istorice (landsdelar în sudedeză): Götaland, Svealand şi Norrland. Cea de-a patra provincie istorică a Suediei a fost până în 1809 Österland, actuala Finlandă. Până la reforma administrativă întreprinsă în anul 1634 de Axel Oxenstierna, Suedia era divizată în 25 de unităţi administrative (landskap). În prezent Suedia este împărţită în 21 de unităţi administrative (regiuni), denumite în suedeză län. Acestea sunt:

Geografie

Relief predominant de platou şi de câmpie, cu urmatoarele particularitati: în vest şi nord-vest Munţii Scandinavi (alt. max. 2117 - vf. Kebnecajse); în partea centrală zone colinare (alt. medie 500 m), fragmente de numeroase râuri care se varsă în Marea Baltică (Golful Botnic); în est câmpii înguste de litoral; în sud o depresiune centrală acoperită de foarte multe lacuri, urmată de podişul Smoland (alt. 377) şi de câmpia Skania. Vârfuri: Sarek (2090 m), Sulitjelma (1914 m), Râuri: Klar, Osterdal, Indals, Angerman, Ume, Pite, Lule, Torne, Muonio. Lacuri: Vanern, Vatern, Malaren, Storsjon, Siljan, Nornavam. Clima temperat-maritimă în sud şi aspră în nord. Vegetaţie: păduri de conifere şi de foioase (50% din suprafaţă), plante de tundră montană. Numeroase rezervaţii naturale şi parcuri naţionale.

Istorie

Probele arheologice dovedesc că teritoriul actualei Suedii era locuit în Epoca pietrei, odată cu retragerea gheţii ultimei glaciaţiuni din interiorul peninsulei. Primii locuitori se presupune că au fost vînători-culegători, trăind în primul rînd din ceea Marea Baltică]] le putea oferi. Există probe care susţin teoria conform căreia sudul Suediei a fost dens populat în timpul Epocii bronzului, pentru că au fost descoperite rămăşiţe ale unor comunităţi bazate pe comerţ. În secolele al 9lea şi al 10lea, cultura vikingă a înflorit în Suedia. Comerţul, atacurile şi colonizarea se făceau în această perioadă către est, spre Statele Baltice, Rusia şi Marea Neagră. În 1397, cele 3 ţări scandinave Norvegia, Danemarca şi Suedia au fost unite sub un singur rege. Aceasta a fost o uniune personală nu una politică, şi în secolul XV Suedia a rezistat încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar şi prin rebeliune armată. Coroana suedeză s-a despărţit în 1521 de această uniune personală cînd viitorul (1523) rege Gustav I al Suediei a devenit regent. Secolul XVII a fost martorul ridicării Suediei ca una dintre marile puteri ale Europei prin participarea la Războiul de 30 de ani. În secolul XVIII Rusia a luat hăţurile Europei de Nord şi în cele din urmă, în 1809, a rupt Finlanda din estul Suediei şi a declarat-o Mare Ducat rusesc. Ultimul război purtat de Suedia a fost împotriva Norvegiei în 1814, ducînd la crearea unei uniuni personale cu aceasta din urmă. Uniunea a fost dizolvată în mod paşnic în 1905. Suedia a rămas o ţară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece şi nu este astăzi membră a nici unei alianţe militare (deşi a participat la antrenamentele NATO).

Economie

Economie bazată pe industrie şi servicii. PIB(1995): 2% agricultură, 32% industrie, 66% servicii. Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, şisturi bituminoase, cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint. Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel, aluminiu ş.a.), constructoare de maşini (nave, avioane, automobile, material rulant ş.a.), energetică (peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză şi hârtie, chimică şi petrochimică, textilă, alimentară. Agricultură specializată în creşterea animalelor pentru lapte şi carne (bovine, ovine, porcine, păsări) şi producţia de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere. Pescuit maritim. Turism de amploare. Exportă nave, mijloace de transport, echipamente industriale, produse miniere şi chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse alimentare. Importă combustibili, maşini şi utilaje industriale, fructe, legume. Comerţ extern cu Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franţa, Olanda, Finlanda ş.a. Căi ferate: 11285 km. Căi rutiere: 135859 km. Căi navigabile interne. Flotă comercială maritimă.

Cultură

O specialitate culinară suedeză sînt kåldolmar, asemănătoare cu sarmalele româneşti, din carne de porc şi frunze de varză. Mîncare tipică pentru zona est mediteraneană, sarmalele au fost aduse în Suedia în secolul XVIII de către armatele regelui Carl al XII-lea al Suediei, care au petrecut 2 ani în exil pe teritoriul Moldovei de astăzi (oraşul Tighina). Pentru prima oară au fost menţionate într-o carte de bucate scrisă de Cajsa Warg în 1755. Atunci erau încă făcute cu foi de viţă, care au fost repede înlocuite cu foi de varză, acestea fiind mult mai uşor de găsit în Scandinavia. Categorie:Ţări în Europa
- als:Schweden fiu-vro:Roodsi [[got:

Limba finlandeză

Limba finlandeză (suomi) este o limbă fino-ugrică (ca şi estona şi maghiara). Finlandeza este vorbită de aproximativ 6.000.000 de persoane, majoritatea lor trăind in Finlanda, unde este vorbită de 92% din populaţie şi este limbă oficială. Există un număr semnificativ de vorbitori şi în Suedia, Norvegia, Rusia şi Estonia, unde sunt minorităţi finlandeze. Finlandeza este membră a familiei de limbi fino-ugrice şi este clasificată ca limbă aglutinativă. Formele substativelor şi a adjectivelor sunt modificate în funcţie de rolul lor într-o propoziţie. Limba are o reputaţie pentru a fi greu de înţeles şi învăţat. Motivul pentru această reputaţie este faptul că finlandeza are puţine limbi care sunt apropiate lingvistic de ea, rezultând într-un vocabular nefamiliar.

Istorie

Se crede că limbile baltic-finice, care includ finlandeza, estona şi võro, au evoluat de la o limbă proto-finică, din care limba sami s-a separat în jur de 1500-1000 î.Hr. Lingviştii sugerează că această proto-finică avea trei dialecte principale: dialectul de nord, dialectul de sud şi dialectul de est. Aceste dialecte au devenit limbi de sine stătătoare în jur de secolul I. Prima formă scrisă a limbii finlandeze a fost creată de Mikael Agricola, un episcop finlandez, în secolul al XVI-lea. Agricola a bazat sistemul de scris pe limba suedeză, care era limba oficială a Finlandei în acel timp, şi pe germană şi latină. Mai târziu, forma scrisă a fost revizuită de mai multe persoane.

Pronunţie şi scriere

Sunetele limbii finlandeze sunt: Vocale: [a o u e i æ ø y] Consoane: [p t k d m n ŋ s h l r j v] şi stopul glotal. De curând au fost împrumutate din alte limbi încă câteva consoane, pe care însă nu toţi vorbitorii pot să le pronunţe: b g f š şi ž. Vocalele pot fi scurte sau lungi, diferenţa de durată putând fi singura care deosebeşte două cuvinte, de exemplu tuli "foc" şi tuuli "vânt". Consoanele de asemenea pot fi scurte sau lungi, cu excepţia a patru - [d h j v]. Consoanele lungi (duble) pot apărea numai între vocale şi, în cazul obstruentelor, şi după o rezonantă. De exemplu mato "vierme", matto "covor", ranka "şira (spinării)", rankka "aspru". Alfabetul limbii finlandeze este: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z Ä Ö Å. Diferenţele dintre pronunţie şi scriere sunt minore. Cu Ä se notează sunetul [æ], iar cu Ö sunentul [ø]. Litera Å se numeşte ruotsalainen oo (o suedez) şi se pronunţă ca un o lung; apare practic numai în nume proprii, de origine suedeză. Două sunete nu au litere proprii: [ŋ] şi stopul glotal. Sunetul [ŋ] apare doar în două combinaţii: [ŋk], scris nk, şi [ŋŋ], scris ng; de exemplu sänky ['sæŋky] "pat", rengas ['reŋŋas] "inel". În plus, [ŋ] mai poate apărea şi în alte poziţii în cuvinte împrumutate recent, de exemplu englanti ['eŋlanti] "engleză" şi signaali ['siŋna:li] "semnal". Stopul glotal apare numai la sfârşitul cuvintelor, urmat de o vocală. Dacă este urmat de o consoană, atunci este asimilat consoanei respective. Finlandeză, Limba ja:フィンランド語 ko:핀란드어

Limba suedeză

Limba suedeză este o limbă vorbită în majoritate în Suedia, şi în minoritate în Finlanda. De asemenea este vorbită în alte părţi ale lumii unde este minoritate etnică suedeză (de exemplu, în SUA). Suedeza este una din limbile scandinave, o sub-grupă a limbilor germanice (indo-europene). Suedeza este foarte apropiată lingvistic de limba daneză şi norvegiană. Suedeza este limba naţională (dar nu oficială) a Suediei, şi este vorbită de majoritatea populaţiei. Este limba oficială in insulele Åland, un teritoriu autonom al Finlandei. Este limba secundară (dar oficială) în Finlanda, după limba finlandeză. Suedeza este limbă nativă pentru aproximativ 5.6% din populaţia Finlandei. Dar limba se predă obligatoriu în şcolile finlandeze, şi este cunoscută de majoritatea finlandezilor. În Estonia, încă mai există minorităţi suedeze, care vorbesc limba maternă. Dar majoritatea din ei au emigrat în Suedia din cauza invaziei sovietice a Estoniei după al doilea război mondial. În ziua de astăzi, minoritatea suedeză în Estonia are multe drepturi vizavi de limbă.

Alfabet

Alfabetul suedez este compus din cele 26 litere standarde a alfabetului latin (in afară de w), plus trei litere suedeze: Å / å, Ä / ä şi Ö / ö. Vezi şi:
- [http://www.hello.to/swedish101/ Swedish 101]
- Listă de limbi Suedeză, Limba ja:スウェーデン語 ko:스웨덴어

Limbi ugro-finice

Limbile Fino-Ugrice sunt o subfamilie a limbilor uralice, cele mai importante fiind maghiara, estona şi finlandeza. Spre deosebire de majoritatea limbilor vorbite în Europa, limbile fino-ugrice nu aparţin familiei indo-europene Locul unde s-a dezvoltat limba comună a acestor limbi se crede că e în partea de vest a Munţilor Ural, acum 5000 de ani. Astfel că înainte de sosirea triburilor slave în teritoriul Rusiei, acesta era locuit de triburi fino-ugrice, de la Urali la Marea Baltică. Au fost încercări pentru clasificarea sub categoria limbilor indo-europene, dar au fost găsite doar aproximativ 40 de similarităţi, aceasta fiind insuficient.

Membrii familiei

- Finno-permic
- Finno-cheremisic
- Finno-mordvinic
- Finno-Lappic
-
- Baltic-finice:
-
- finlandeză
-
- estoniană
-
- careliană
-
- meänkieli
-
- Veps - Aproape dispărută
-
- livoniană - Aproape dispărută
-
- votică - Aproape dispărută
-
- izhoriană - Aproape dispărută
-
- finlandeză ingriană
-
- Lappic
-
- sami (sau laponă)
- Mordvinic
-
- erzya
-
- moksha
- mari sau cheremis
- grupul permic:
- udmurt sau votyak
- Komi
- komi-permyak
- komi-zyrian
- Ugric
- maghiară
- Ob Ugric
- khant
- mansi
-

Limba estoniană

Limba estonă este o limbă fino-ugrică vorbită în Estonia, o republică baltică europeană. Limba este foarte similară cu finlandeza, şi are aproximativ 1.100.000 vorbitori. Similaritatea cu finlandeza se trage de la o similaritate culturală cu Finlanda.

Vezi şi

- Limbi fino-ugrice
- Listă de limbi

Legături externe

- [http://et.wikipedia.org Wikipedia in limba estonă] Estonă, Limba ja:エストニア語

Limba maghiară

Maghiara sau ungara (magyar nyelv) este o limbă ugro-finică asemănătoare cu finlandeza şi estoniana. Este vorbită ca limbă maternă de 15 milioane de persoane, două treimi din acestea locuind în Ungaria. Există comunităţi maghiare în România (Transilvania, Crişana, Banat, Maramureş), Slovacia, Iugoslavia (Voivodina) şi de asemenea importante comunităţi apărute prin emigrare în Statele Unite. Maghiara este o limbă aglutinantă, scrisă în alfabetul latin. Anumite caractere diacritice sunt utilizate pentru vocale : umlautul (ö, ü), accentul acut (á, ú, ó, é, í) precum şi accentul acut dublu (ő, ű). Vezi şi: Maghiari Maghiară, Limba ja:ハンガリー語 ko:헝가리어

Europa

Europa este geologic şi geografic o peninsulă, formând cincimea cea mai vestică parte a Eurasiei. Este considerat în general ca un continent în sine stătătoare, deşi aceasta este mai mult o definiţie culturălă decât una pur geografică. Europa este mărginită de vest de oceanul Atlantic, oceanul Arctic la nord, munţii Urali şi râul Ural la est, marea Caspică, munţii Caucaz şi marea Neagră la sud-est şi marea Mediterană la sud. Ca mărime, Europa este penultimul continent în lume, fiind puţin mai mare decât Oceania, cu o suprafaţă de 10.600.000 km². Ca populaţie este al doilea continent în lume, după Asia, cu aproximativ 700.000.000 de locuitori, sau 11% din populaţia lumii.

Istorie

Articol principal: Istoria Europei Europa are o istorie lungă a unor mari reuşite culturale şi economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt în mod general atribuite grecilor antici şi Imperiului Roman, care a supus întreg continetul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută cu numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaştere şi prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări şi creşterea cunoştiinţelor ştiinţifice. Din secolul XV, naţiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franţa şi Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependenţe în Africa, Americi şi Asia. Revoluţia Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită şi deci la o creştere în populaţie. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul Războiului rece, Europa a fost împărţită în două mari blocuri politice şi economice: Naţiunile comuniste din Europa de Est şi ţările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1990, blocul estic s-a fărâmiţat.

Ţări

Geografic, Europa este formată din următoarele 45 de ţări (în ordine alfabetică):

- Albania
- Andorra
- Austria
- Belgia
- Belarus
- Bosnia şi Herţegovina
- Bulgaria
- Croaţia
- Cipru
- Danemarca
- Elveţia
- Estonia
- Finlanda
- Franţa
- Germania
- Grecia
- Irlanda
- Islanda
- Italia
- Letonia
- Liechtenstein
- Lituania

- Luxemburg
- Macedonia
- Malta
- Regatul Unit
- Moldova
- Monaco
- Norvegia
- Olanda
- Polonia
- Portugalia
- Republica Cehă
- România
- Rusia
- San Marino
- Serbia şi Muntenegru
- Slovacia
- Slovenia
- Spania
- Suedia
- Turcia
- Ucraina
- Ungaria
- Vatican

Mări şi oceane

- Marea Baltică
- Marea Nordului
- Marea Neagră
- Marea Mediterană
- Oceanul Atlantic

Geografie umană

Oceanul Atlantic Populaţia europeană este de rasă albă sau caucaziană, împărţită în două mari grupuri subetnice, cel format de nordici, care au o culoare a pielii de un alb clar cu influenţe de roz, părul blond şi ochii între albaştri şi verzi, şi mediteraneenii care pot avea pielea de un alb clar până la culori maronii închise, cu părul de culoare castaniu închis sau chiar negru şi cu ochii de diverse culori, dar mai ales castaniu închis. Ambele grupuri deţin indivizi cu păr creţ. Au fost multe grupuri etnice, cele care au invadat continetul european, dintre care cele mai importante sunt dacii, celţii, germanii, vikingii, latinii sau romanii, etruscii, ibericii, elenii şi grecii, slavii etc. din cei consideraţi legitimi ai acestui continent, dar şi imigranţi din continentul asiatic (arabi, evrei, fenicieni, asirieni, ţigani etc.). În Europa din zilele noastre există şi alte tipuri de emigranţi între cei asiatici şi din orientul îndepărtat, şi anume africanii şi latino-americanii. Estimările cele mai blânde ale ONU prevăd 70 de milioane de imigranţi până în 2050, în condiţiile în care populaţia tradiţională a Europei va scădea până în jur de 300 de milioane ( http://www.france.diplomatie.fr/europe/actual/chevenement.gb.html ). Astfel nu este exclusă transformarea "bătrînului continent" într-o a doua Americă şi dispariţia unei culturi proprii milenare.

Vezi şi

- Cele mai mari oraşe din Europa
- Ţări ale lumii
- Parlamentul European
- Uniunea Europeană
- Euro
- Banca Centrală Europeană
- als:Europa ja:ヨーロッパ ko:유럽 ms:Eropah roa-rup:Evropa simple:Europe th:ทวีปยุโรป zh-min-nan:Europa

Istoria Finlandei

În Evul Mediu, regatul suedez a cucerit Finlanda şi s-a ocupat de creştinizarea acesteia. Finlanda a fost de câteva ori câmpul de bătălie între imperiile suedez şi rus. În 1809, Finlanda a devenit un mare ducat în Imperiul Rus. În 1917, profitând de dezordinea cauzată de revoluţia bolşevică, Finlanda şi-a declarat independenţa. Dezacordurile despre viitorul politic al ţării au condus la un război civil între Roşii' şi Albi. Albii au câştigat. Independenţa Finlandei a fost recunoscută în 1918. În 1939, în virtutea acordurilor Molotov-Ribbentrop, URSS a emis un ultimatum Finlandei şi a atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 - 1940. Finlanda a pierdut 10% din teritoriu, dar şi-a păstrat independenţa, spre deosebire de alte state baltice. În 1941, Finlanda a atacat URSSul pentru a-şi recupera teritoriile pierdute. Armate se va opri totuşi la lacul Onega, şi nu va mai trece niciodată de linia ferată de la Murmansk, nici nu va ataca Leningradul, grad]], în ciuda cerinţelor lui Hitler. În 1944, armata roşie a spart frontul finldez, făcându-l să se retragă la fosta frontieră. Ţara a semnat un armistiţiu cu URSS, ce stipula plecarea soldaţilor germani din nordul Finlandei. Eşuarea evacuării a declanşat războiul din Laponia, contra germanilor de aici. Armistiţiul repetă la un nivel mult mai dur condiţiile din 1940. După război, linia de neutralitate strictă Paasikivi a făcut din Finlanda o ţară de tranziţie între Est şi Vest. Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995.
Vezi şi

- Carl Gustaf Emil Mannerheim
- Linia Mannerheim ja:フィンランドの歴史 ko:핀란드의 역사

Evul Mediu

Evul mediu desemnează o epocă istorică, cuprinsă între antichitatea târzie şi epoca modernă. Noţiunea "evul mediu" derivă din limba latină (medium aevum) şi provine din filologia umanistă a Renaşterii, unde definea sub forma media latinitas intervalul de timp cuprins între împaratul roman Constantin cel Mare (307-337) şi cel franc Carol cel Mare (768-814). Denumirea a fost preluată, începând cu secolul al XVIII-lea, în literatura şi în istoriografia occidentală, având iniţial sensul peiorativ de evul mediu întunecat. Reabilitarea noţiunii şi includerea sa în circuitul ştiinţific se petrec abia în secolul al XIX-lea, în epoca romantismului, atunci când evul mediu devine o perioadă idealizată în literatură şi în artă. Cronologia evului mediu are o valoare prevalent orientativă, fiind disputată şi în prezent în literatura istorică. În consecinţă, reperele în funcţie de care este fixată cronologia evului mediu sunt variate. Această epocă istorică cuprinde, într-un sens general, perioada de timp scursă între data căderii Imperiului Roman de Apus (anul 476) şi data ocupării de către turci a Constantinopolului (1453), capitala Imperiului Bizantin. Limita superioară de datare a evului mediu este fixată uneori de Renaştere, în secolele XIV-XV, iar alteori chiar de Revoluţia franceză (1789-1794), atunci când s-ar termina epoca feudală. Evul mediu constituie o sinteză între antichitate şi creştinism şi reprezintă o perioadă de mari transformări în plan politic, economic, cultural şi social. Acest interval de timp este caracterizat de migraţia popoarelor, de etnogeneza popoarelor europene şi, în fine, de constituirea statelor feudale, care stau la baza Europei moderne. Categorie:Istorie medievală ja:中世 simple:Middle Ages

Suedia

Geografie

Istorie

Economie

Cultură

Finlanda

Istorie

Politică

Articol principal : Politica Finlandei

Regiuni administrative

Geografie

Economie

Demografie

Articol principal : Demografia Finlandei

Cultură

Articol principal : Cultura Finlandei

Vezi şi

- Pakkoruotsi
- Literatură finlandeză
- Alvar Aalto
- Jean Sibélius
- Listă de municipii din Finlanda
- Carl Gustaf Emil Mannerheim

Legături externe

- http://virtual.finland.fi/ Portalul administraţiei finlandeze
- http://www.visitfinland.com Biroul de turism al Finlandei Categorie:Ţări în Europa
- fiu-vro:Soomõ [[got:

1809

Secole: Secolul XVIII - Secolul XIX - Secolul XX Decade: Anii 1750 Anii 1760 Anii 1770 Anii 1780 Anii 1790 - Anii 1800 - Anii 1810 Anii 1820 Anii 1830 Anii 1840 Anii 1850 Ani: 1804 1805 1806 1807 1808 - 1809 - 1810 1811 1812 1813 1814 __FARACUPRINS__ ----

Evenimente

Arte, Ştiinţă, Literatură şi Filozofie

Naşteri

- 4 ianuarie - Louis Braille, profesor francez pentru orbi (m. 1852)
- 19 ianuarie - Edgar Allan Poe, poet american (m. 1849)
- 3 februarie - Felix Mendelssohn, compozitor german (m. 1847)
- 4 februarie - Vasile Cârlova, poet şi ofiţer român (m. 1831)
- 12 februarie - Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al Statelor Unite (m. 1865)
- 12 februarie - Charles Darwin, naturalist englez (m. 1882)
- 31 martie - Nikolai Gogol, scriitor rus (m. 1852)

Decese

- 31 mai - Joseph Haydn, compozitor austriac (n. 1732) Categorie:1809 ko:1809년 ms:1809 simple:1809

Revoluţia rusă

Revoluţia rusă din 1917 a fost o mişcare politică în Rusia care a atins apogeul în 1917 , odată cu răsturnarea guvernului provizoriu care înlocuise sistemul ţarist, şi care a dus la constituirea Uniunii Sovietice, care a durat până la colapsul din 1991. Revoluţia se poate considera ca a avut două faze distincte. Prima a fost aceea a Revoluţiei din Februarie 1917 şi care a înlocuit autocraţia ultimului ţar Nicolae al II-lea al Rusiei cu o republica liberală. A doua fază a fost Revoluţia din Octombrie în care sovietele controlate din ce in ce mai mult de partidul bolşevic al lui Vladimir Ilici Lenin au acaparat puterea de la Guvernul provizoriu. Revoluţia a afectat deopotrivă zonele urbane şi cele rurale. În timp ce numeroase evenimente istorice notabile au avut loc la Moscova şi Sankt Peterburg, a existat şi o mişcare largă în ariile rurale unde ţăranii au pus mâna pe pământ şi l-au împărţit între ei.

Revoluţia din Februarie

Articol principal: Revoluţia din Februarie. Revoluţia din februarie a apărut aproape spontan când populaţia Petrogradului a participat la demonstraţii împotriva regimului ţarist din cauza pneuriei de alimente din oraş. Erau de asemenea mari nemulţumiri datorită continuării implicării Rusiei în primul război mondial. Cum protestele creşteau în intensitate, diferiţi politicieni reformatori (atât liberali cât şi radicali de stânga) au început să coordoneze diverse acţiuni. La începutul lui februarie, protestele au luat o turnură violentă când un mare număr de oraşe s-au revoltat şi au avut loc confruntări cu poliţia şi cu armata. Când mulţimea de soldaţi încartiruiţi în capitala Rusiei Petrograd a fraternizat cu protestatarii, s-a ajuns la revoluţie care în cele din urmă a dus la ţarului Nicolae al II-lea şi la un transfer al puterii aproape fără vărsare de sânge. Între februarie şi octombrie numeroşi revoluţionari anarhişti şi comunişti (bolşevici) au încercat sa instige populaţia la noi revoluţii. În iulie, la Sankt Petersburg, secţiunea militară a partidului bolşevic împreună cu o mare parte partidului bolşevic al clasei muncitoare şi cu anarhiştii din Petrograd, au pus la cale o revoltă civilă. Până la urmă, aceasta revoltă a dat greş.

Revoluţia din Octombrie

Articol principal: Revoluţia din Octombrie. Revoluţia din Octombrie a fost condusă de Lenin şi se baza pe ideiile lui Karl Marx. Ea a marcat începutul diseminării comunismului în secolul al XX-lea. A fost mult mai puţin extinsă decât revoluţia din februarie şi a fost victorioasă datorită activităţii susţinute de planificare şi coordonare. Pe 7 noiembrie 1917, liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin şi-a condus revoluţionarii de stânga într-o revoltă aproape nesângeroasă împotriva ineficietului Guvern Provizoriu. ( Rusia mai folosea încă în acele vremuri calendarul iulian aşa că data corespunzătoare era 25 octombrie). Revoluţia din octombrie a încheiat faza revoluţionară începută în februarie, înlocuind efemerul guvern democratic cu unul bolşevic. Deşi mulţi bolşevici (precum Lev Troţki) sprijineau o democraţie sovietică, modelul 'reformei de sua in jos' a ieşit invingător după ce a murit Lenin şi Stalin a obţinut controlul asupra URSS. Troţki şi sprijinitorii săi, ca şi mulţi alţi comunişti cu tendinţe democratice, au fost persecutaţi şi în cele din urmă băgaţi în închisori sau ucişi. După octombrie 1917, mulţi eseri (socialişti-revoluţionari) şi anarhişti ruşi s-au opus bolşevicilor în soviete. Când acest procedeu a dat greş, ei s-au revoltat într-o serie de mişcări chemând la o "a treia revoluţie". Cele mai importante exemple au fost răscoala din Tambov, (1919-1921), şi revolta din Kronstadt (în martie 1921). Aceste mişcări, care au făcut un mare număr cereri dar care nu s-au bucurat de o conducere eficientă, au fost în cele din urmă zdrobite pe parcursul Războiului Civil.

Războiul Civil

Articol principal: Războiul civil din Rusia. Războiul civil din Rusia care a izbucnit în 1918 la scurta vreme după revoluţie a adus moartea şi suferinţa milioanelor de oameni indiferent de orientarea lor politică. Războiul s-a dus în principal între "roşii", comuniştii şi revoluţionarii, şi "albi" – monarhiştii, conservatorii, liberalii şi socialiştii care se opuneau revoluţiei bolşevice. Albii aveau sprijinul din partea unor ţări precum Anglia sau SUA. De asemenea, pe durata războiului civil, Nestor Makhno a condus o mişcare anarhistă ucrainieană care a colaborat în general cu bolşevicii. Până în cele din urmă, o armată bolşvică condusă de Mikhail Frunze a distrus mişcarea Makhnovist când makhnoviştii au refuzat să fuzioneze cu Armata Roşie Pe de altă parte, aşa numita " Armata Verde " (naţionalişti şi anarhişti) au jucat un rol secundar în război, mai ales în Ucraina.

Remarci finale

Revoluţia rusă trebuia să se împrăştie de-a lungul şi de-a latul lumii. Lenin şi Troţki spuneau că idealul socialismului în Rusia nu va fi realizat fără succesul revoluţiei germane. Totuşi, Stalin a respins mai târziu această idee, afirmând că socialismul este posibil într-o singură ţară, chiar una subdezvoltată precum Rusia. Mulţi activişti de stânga au afirmat că modelul de socialism a lui Stalin (cunoscut şi sub numele de stalinism) era mai degrabă capitalism de stat decât socialism marxist adevărat.

Scurtă cronologie a evenimentelor care au dus la revoluţia din 1917

Datele sunt corecte pentru calendarul iulian care a fost folosit în Rusia până în 1918. Erau 12 zile în urma calendarului gregorian în secolul al XIX-lea şi 13 zile în urmă în secolul al XX-lea.
- 1855 - Încoronarea Ţarului Alexandru al II-lea
- 1861 - Emanciparea şerbilor
- 1866-74 - Teroarea Albă -->
- 1881 – Alexandru al II-lea este asasinat; Urcă pe tron Ţarul Alexandru al III-lea
- 1883 – Formarea primului grup marxist;
- 1894 - Încoronarea Ţarului Nicolae al II-lea
- 1898 – Primul congres al Partidului social-democrat al muncii din Rusia
- 1900 – Fondarea Partidul Socialist Revoluţionar
- 1903 – Al doilea congres al Partidului muncitoresc social-democrat din Rusia. Începutul sciziunii dintre bolşevici şi menşevici.
- 1904-5 - Războiul ruso-japonez
- 1905 - Revoluţia rusă din 1905. :ianuarie - Duminica însângerată în Sankt Peterburg. :iunie - Revolta de pe cuirasatul Potemkin în Odessa la Marea Neagră (vezi filmul Cuirasatul Potemkin) :octombrie – Greva generală, se formează sovietul din Sankt Peterburg :: - Acordul imperial cu privire alegerile pentru Duma de Stat - Manifestul din Octombrie
- 1906 - Prima Dumă de Stat. Primul-ministru - Piotr Stolîpin. Începe reforma agrară
- 1907 – A doua Dumă de Stat, februarie-iunie
- 1907 - A treia Dumă de Stat, până în 1912
- 1911 - Stolîpin este asassinat
- 1912 - A patra Dumă de Stat, până în 1917. Bolşevicii şi menşevicii se despart definitiv
- 1914 - Germania declară război Rusiei
- 1915 – După înfrângeri serioase, Nicolae al II-lea se autoproclamă Comandant Suprem. E formează Blocul Progresist.
- 1916 - Gregory Rasputin este asasinat

Cronologie extinsă a Revoluţiei de la 1917

Gregory Rasputin Ianuarie
- Greve şi nesiguranţă în Petrograd (Sankt Peterburg) Februarie
- Revoluţia din Februarie
- 26 - 50 demonstranţi ucişi în Piaţa Znamenskaya.
- 27 – Trupele refuză să deschidă focul asupra demonstranţilor, au loc dezertări. Închisorile, judecătoriile şi sediile poliţiei sunt atacate şi jefuite de mulţimile.
- Clădirea Okhranka – poliţia secretă este incendiată, garnizoana fraternizează cu revoluţionarii.
- Se formează Sovietul din Petrograd (Ţarul Nicolae al II-lea abdică. Se formează Guvernul provizoriu având ca prim-ministru pe Prinţul Gheorghi Evghenievici Lvov. Aprilie
- 3 – Se reîntoarce î Rusia Vladimir Ilici Lenin. El publică Tezele din Aprilie.
- 20 – Sunt publicate notele lui Miliukov. Cade guvernul provizoriu. Mai
- 5 – Se formează un nou guvern provizoriu. Kerenski devine ministru al războiului şi al flotei. Iunie
- 3-24 –Primul Congres al Sovietelor din întreaga Rusiei se ţine în Petrograd.
- 16 - Kerensky ordonă o ofensivă împotriva forţelor Austro-Ungare, care are succes la început. Iulie
- 2 – Ofensiva Rusa se încheie. Troţki se alătură bolşevicilor.
- 4 – Demonstraţii antiguvernamentale în Petrograd
- 6 – Germanii şi austro-ungarii contraatacă. Ruşii se retrag în panică, oraşul Tarnopol este jefuit. Se ordonă arestarea conducătorilor bolşevici.
- 7 - Lvov demisionează. Kerensky este noul prim-ministru
- 22 - Troţki şi Lunacharskii sunt arestaţi August
- 26 – Al doilea guvern de coaliţie cade.
- 27 - Generalul Lavr Kornilov încearcă să dea o lovitură de stat. Kornilov este arestat şi întemniţat. Septembrie
- 1 – În Rusia se proclamă republica.
- 4 - Troţki şi alţii sunt eliberaţi.. Troţki devine şeful Deputaţilor Sovietului Muncitorilor şi Soldaţilor din Petrograd (Sankt Peterburg).
- 25 - Se formează a treia coaliţie guvernamentală. Octombrie
- 10 – Comitetul Central Bolşevic aprobă revolta militară.
- 11-13 – Congresul Sovietelor Regiunii de Nord.
- 20 – Prima întâlnire a Comitetului Revoluţionar Militar la Petrograd
- 25 - Revoluţia din Octombrie se lanseaza prin ordinul Comitetului Revoluţionar Militar dat muncitorilor înarmaţi şi soldaţilor de a ocupa principalele clădiri din Petrograd. Palatul de Iarnă este atacat la 21:40. Kerensky fuge din Petrograd.
- 26 – Al doilea Congres al Sovietelor. Deputaţii menşevici şi social-democraţi de dreapta parăsesc congresul protestând împotriva evenimentelor din ziua precedentă. Decretul despre pace şi reforma agricole. Se formează Consiliul Comisarilor Poporului (guvern dominat de bolşevici, avându-l pe Lenin ca preşedinte).

Legături externe

- [http://www.marxists.org/history/ussr/index.htm Soviet history archive at www.marxists.org]
- [http://www.marxists.org/archive/reed/works/1919/10days/index.htm Ten Days that Shook the World, by John Reed] ja:ロシア革命 Categorie:Revoluţii Categorie:Revoluţia Rusă Categorie:Istoria Rusiei

1918

Secole: Secolul XIX - Secolul XX - Secolul XXI Decade: Anii 1860 Anii 1870 Anii 1880 Anii 1890 Anii 1900 - Anii 1910 - Anii 1920 Anii 1930 Anii 1940 Anii 1950 Anii 1960 Ani: 1913 1914 1915 1916 1917 - 1918 - 1919 1920 1921 1922 1923 __FARACUPRINS__ ----

Evenimente

- 8 ianuarie - Preşedintele american Woodrow Wilson formulează Cele 14 puncte
- 27 martie/9 aprilie - Unirea Basarabiei cu România
- 11 noiembrie - Sfîrşitul primului război mondial; Germania semnează armistiţiul ca Aliaţii la Compiegne
- 15 noiembrie (pe stil vechi, valabil în Vechiul Regat)/28 noiembrie (pe stil nou, valabil în Bucovina) - Unirea